Okay…şi angajatorii?

Tensiunea se lua în atmosferă, iar pulsul se citea pe obrajii înroşiţi. Cam aşa stăteau nervii pe la Olimpiade în dimineaţa asta.

Am văzut idei bune, unele spectaculoase, la altele am râs cu lacrimi. Eu personal nu mă încadrez întotdeauna în target. Deci, mi-e greu să înţeleg şi să apreciez detaşat. DAR pariez orbeşte pe felul în care am simţit o idee. Mi-a plăcut Sprite şi mai mult, felul în care a fost prezentată campania. Mesajul a fost transmis, iar sala a râs. Totodată, cred că e greu ca în acelaşi timp să şi păstrezi o linie veche şi să aduci ceva nou. Dar, uite că se poate!

Şi, probabil, din punct de vedere al raportului creativitate-prezentare asta mi-a plăcut cel mai mult.

Oricum, mare diferenţă între juriul de azi şi cel de la Preselecţii. Sau în manifestarea lui. Atunci a fost direct implicat, mult mai atent şi receptiv. Probabil cadrul oficial era de vină pentru distanţa de acum.

Ce a lipsit? 

 Curajul unor echipe de a-şi lăsa un singur membru la microfon. Pentru că nu putem fi toţi talentaţi şi la matematică şi la română. Felicitări celor care au înţeles chestia asta!

A mai lipsit reacţia publicului la rostirea unei grave greşeli de către unul din clienţi: se pare, însă, ca faimosul “succesuri” stârneşte reacţii doar când vine din guriţe cu sânge albastru de marinar în dungi. La Olimpiadele Comunicării trece neobservat.

Şi…angajatorii ăia mulţi şi în stare de curiozitate cronică avansată, hm? Dada, toţi cei care îşi anunţau cu surle şi trâmbiţe pe blog prezenţa în sală. Eu înteleg că aşa s-au promovat Olimpiadele, dar gogoşile calde, cu gem şi ciocolată, dăunează grav imaginii. În timp, îngraşă. Atât de rău, că la un moment dat, restu’ o să se sature şi o să dea în greţuri şi vărsături. Şi or să se ia oamenii, să meargă în parcuri cu căţeluşii şi copiii în lesă. Sau, staţi. Era invers? De or să moară toţi mincinoşii de foame. De foame de adevăr, căci nu-l vor mai şti recunoaşte.

Acest aspect a dat cele mai mari emoţii participanţilor. Pentru că au ţinut cu orice preţ să impresioneze. Şi uneori, duşmanul binelui e prea-binele.

Ce am câştigat?

Momente. Oameni. Maturitate.

Personal, am gustat din prăjitura ornată apetisant cu friscă şi fructe. Şi insightul găsit a fost că nu tot ce zboară se mănâncă.

 Chiar dacă de la mine de la Sibiu şi din băncile şcolii mele nesfârşite şi fără legătură cu lumea asta, poveştile la TV apar colorate şi animate, după sticla ecranului, mecanismul e mai complicat. Nu tot ce străluceşte e aur. Iar în publicitate, “you need balls”. Şi lăsaţi copiii la grădiniţă… :p