Un alt maraton Bucureşti-Sibiu-Cluj.
Nu ştiu de ce a durat aşa mult, cert e că era să luăm contact corp la corp cu alte vehicule de câteva ori. Bine că n-am păţit nimic. Nici radare, nici amenzi. Doar nervi colegilor de trafic. Şi claxoane.
Îmi şi pare rău că s-a încheiat excursia. A fost ca o gură de aer proaspăt. Pe mine m-a trezit din amorţeală şi mi-a adus 4 prieteni. Ceea ce nu e putţin, credeţi-mă, mai ales când vin toţi deodată! :=)
Glumesc. Nu mă plâng deloc, ba dimpotrivă.
Cred că e prima dată când mie mi se întâmplă să simt importanţa apartenenţei la o echipă. Ieri m-au ridicat prin puterea lor. Ştiu că sună cheesy şi că Dan iar va râde că mă “emoţionez” ca o copilă, dar ăsta e adevărul. Şi cel mai ciudat e că eu ar fi trebuit să am mai multă forţă , pentru că dormisem mai multe ceasuri decât băieţii toţi, la un loc.
M-am cam strâmbat la extragerea briefului nostru… Pentru că îmi doream cel mai potrivit context pentru rotiţele noastre. Dar mutra mea acră ca după doi ani de stat la murat a fost readusă la o mai dulce realitate. Cu argumente clare şi logice. Cu un optimism aproape copilăresc, dar foarte convingător. Radu are capacităţi de mama Omida de două ori pe săptămână şi a prezis furtuni puternice în Ardeal. Şi medalii cucerite în capitală.
O să închei post-ul ăsta, urându-le tuturor participanţilor la Olimpiade, brainstormare cutremurătoare,
clujenilor mei, Welcome home!
şi parafrazând un mare om şi bun prieten, când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie 
! (tare bune sărăţelele şi ca Felele şi micii. Şi faine poze şi Casă de vacanţă şi capitală culturală)
noapte bună şi vise plăcute, să descărcaţi pozele!
Etichete campanie, client, comunicare, conferinte, Olimpiade, PR, publicitate
aprilie 18, 2008 la 9:39 pm |
Suntem mândri că te avem alături de noi şi îţi mulţumim că ne-ai plimbat
cât despre capacităţile mele de “mama Omida” nush… de ploaie ştiam de la maică-mea şi de câştig ştiam pentru că eram prea bine pregătiţi ca să nu avansăm (în toata modestia mea). Cât despre mica noastră excursie… chiar regret că s-a încheiat, dar cel putin nu s-a încheiat definitiv 
Sincer nu ştiu cât am reuşit să te ridicăm, mai degrabă ne-ai ridicat tu când eram adormiţi şi personal mă bucur că am câştigat o amică
P.S. – să vă mai aud cu “miştouri” la adresa blondelor…
Cam atât, îmi pică ochii pe tastatură… noapte bună GREENHORNS şi bun venit acasă.
P.S. 2 :> – pozele le am şi eu şi dan, just buzz
aprilie 19, 2008 la 12:47 pm |
Da… cred ca toti ne-am trezit cu un gust amar. Suntem ca niste rotite care se invart in gol fara sa miste angrenajul echipei. Mi tare dor de echipa mea. Sunt in sevraj dupa teambuildingul de zilele trecute. Mi dor sa adorm cu ficiorii astia in camera discutand chestii filosofice sau stiintifice morti de oboseala. Mi dor sa o luam pe Miruna: “Tanti!! Tanti!! O lasati pe Miruna sa vina la joaca?”
si sa mergem la o cafea de buna dimineata.
scarbos, nu?
Imi lipsesc conferintele si nou achizitionatii prieteni/competitori. Imi lipsesc glumele gen: noul meniu McPuke!!! Acum cu urmatoarele surprize: Pukeahontas, Pukemon, Pukeachu
O sa urmeze niste zile tensionate si pline de munca. Sau la job sau in echipa. Cel putin o sa fim impreuna.
Cine se emotioneaza ca o copila acuma? Haaaaa???
aprilie 19, 2008 la 12:51 pm |
Mare dreptate ai Dan ! Azi a fost Radu pe la mine şi parcă aveam impresia că trebuie să apăreţi şi restul.
) Cred că săptămâna asta a fost un test de sinergie şi cred că am trecut cu brio: am stat aproape fiecare minut împreună şi nu ne-am dat în cap. Chiar dacă am avut păreri diferite. Sper să fie şi în continuare la fel 